Acasa Acte, formulare si documente Despre Aninoasa Evenimente Relatia Cu Cetateanul Harta site Contact

Comuna AninoasaDambovita, Romania

Comuna Aninoasa se afla in judetul Dambovita, la doar cativa kilometri de vechea cetate de scaun a Targovistei, resedinta de judet - leagan de cultura si civilizatie. Comuna este alcatuita din satele Aninoasa,Viforata,Sateni si Catunul Valea Sasului. Zona este foarte frumoasa, Aninoasa fiind situata la poalele dealurilor subcarpatici, avand o clima temperat-continentala. Comuna dispune de 3 scoli generale, 3 gradinite, 3 dispensare si 3 camine culturale. Principalele indeletniciri ale locuitorilor comunei sunt: pomicultura, viticultura, cresterea si ingrijirea animalelor si extractia si prelucrarea produselor petroliere.

ANINOASA, comuna a municipiului Targoviste, este alcatuita din satele: Aninoasa, Sateni si Viforata. Pe mealeagurile Aninoasei continua sa faca istorie doua vechi manastiri - adevarate monumente de arhitectura:

  • Manastirea Dealu
  • Manastirea Viforata

ANINOASA este unul din satele cele mai vechi din judet, fiind amintit la 29 aprilie 1453, cand se intareste m-rii Bolintin vie la Aninoasa. In vremea domniei lui Vlad Calugarul (1482 - 1495), satul Aninoasa a fost pierdut "cu rea hiclenie" de bunicul lui Hamza Turcul ; domnul l-a daruit unui apropiat al sau numit Miclo. Sotia si fiul acestuia l-au vandut apoi lui Neagoe Basarab (1512 - 1521), care l-a incredintat mitropoliei din Targoviste, ctitoria sa. La dania lui Neagoe s-a adaugat apoi aceea a lui Radu voda Badica, ce a daruit perperii incasati din viile satului (8 Noiembrie 1523). Satul a fost intarit apoi de numerosi domni mitrolpoliei la: 31 octombrie 1529, 7 aprilie 1534, 28 ianuarie 1538, 21 iunie 1560, 8 septembrie 1568, 1615 etc. Inca din sec. XV, pe teritoriul satului existau podgorii renumite care au intrat treptat in stapanirea mitropoliei.

La 7 iunie 1637 mitropolia incasa vinariciul din toate viile aflate pe dealul Aninoasa. La 19 iulie 1688 mitropolia si-a marit suprafata viticola, primind si viile familiei Filipescu, de la Dumitrana, fiica lui Pana Filipescu si sotia lui Papa Buicescu paharnicul, ingropat in biserica mitropoliei. Satul reprezenta una din intinsele propietati ale mitropoliei, careia i-a adus insemnate venituri.

Dupa mutarea resedintei mitropolitane la Bucuresti, a ramas sub ingrijirea dichiilor mitropoliei din Targoviste, care s-au preocupat indeaproape sa-i asigure o buna administrare, sa-i sporeasca intinderea si sa mentina hotarele "ceale batrane si den sus si den jos". Mitropolia fiind stapana asupra pamantului, viile erau lucrate de orasenii targovisteni, carora le apartinea vita de vie; ei plateau in schimbul folosintei pamantului otastina (a 20-a parte din recolta).

Spre sfarsitul secolului, Constantin Brincoveanu cumparand propietatile de la Sateni si Doicesti, mitropolia a cedat viile de acolo, primind "alte vii in dealul Aninoasei", ce fusesera achizitionate de la Ianache Vacarescu de la onstantin, feciorul lui Necula logofat. din sec. XVIII au ramas numeroase porunci domnesti adresate locuitorilor clacasi sa presteze claca si sa dea dijma mitropoliei: 7 ianuarie 1742, 10 iunie 1748, 20 iulie 1790 etc. Catre sfarsitul secolului, impotrivirile la expolatare s-au inmultit, fiind necesara interventia domniei. La 19 septembrie 1777 , Alexandru Ipsilanti acorda mitropoliei dreptul ca "omul ce-l va orandui sa caute venitul de pe partea mitropoliei sa faca ce va voi cu el, iar vinacerii nici un amestec sa n-aiba".

La 13 septembrie 1782 era nevoie ca ispravnicii judetului sa intervina pentru a opri calcarea "semnelor si hotarelor... de vecinii dimprejur", operatie realizata in scurt timp si incheiata printr-o hotarnicie amanuntita. In hrisovul dat de Al. Moruzi mitropoliei, la 10 iunie 1783, se prevedea ca aceasta avea dreptul sa incaseze otastina "dupa obicei", cate doi bani de vadra, de la toti cei care aveau vii in dealul Aninoasei si perperul "pe unde au luat si inainte". In aceasta perioada a crescut suprafata de vie nelucrata, vechile privilegii ale mitropoliei erau incalcate, orasenii gasind forme multiple, de multe ori legale de a le ocoli. La inceputul sec. XIX, mitropolitul Dosihtei intervenea cu hotarare pentru a se respecta vechile drepturi, dar realiza aceasta doar in parte si cu greu.

Dupa 1821 numarul celor care incercau sa intre in stapanirea viilor ramase "parasiste" era in crestere, facandu-se eforturi pentru a le transforma in "vii lucratoare". Cresterea populatiei este subliniata de faptul ca la 1810 satul avea 179 loc. cu 52 de case, iar in 1838 se intalneau 81 de fam. cu 356 loc., majoritatea birnici, ocupandu-se cu viticultura si pomicultura, avand insa un numar mic de animale. La 1930 erau 1558 loc., iar in 1975, 6500 (cu Sateni si Viforata). La 1864 au fost impropietariti 107 loc., din care 79 mijlocasi, cu 749 pog., dar majoritatea lor aveau pamant insuficient.

Dealurile Aninoasei

La sfarstul sec. XIX era vestit prin cantitatile mari de vin de buna calitate produs pe dealurile din jur (Cornetul, Ograzile si Fetile); pe partea de campie a satului se produceau cantitati mari de porumb. La 1907 satul a fost cuprins de flacarile rascoalei; circa 200 de tarani s-au prezentat la primarie cerand pamant. La inceputul sec. XX a inceput exploatarea carbunelui. La 1920 minerii de la Aninoasa s-au ridicat la lupta impotriva exploatarii la care erau supusi. In 1928, mina de la Aninoasa producea lunar 1000 de tone carbuni. Minerii de aici au participat la grevele din 1932 - 1933 ; in 1932 minerii s-au alaturat celor din sotaga si Doicesti, demonstrand pe strazile Targovistei. In noiembrie 1944, cetatenii din Aninoasa au participat, in primele randuri, la instalarea prefectului democrat, iar la sfarsitul anului 1944 s-au organizat comitete de fabrica, alcatuite din mineri.

Scoala a fost infiintata la 1838, avand ca invatator pe Ion Ogrezeanu. In 1844 localul avea doua camere si o sala. La 1881, din cei 40 de elevi inscrisi, urmau cursurile doar 7. In 1890 a inceput construirea localului nou de scoala, care nu se terminase inca in 1893. In 1925 functionau 4 clase, cu cursuri pentru adulti, iar in 1926 se infiinteaza un atelier de lucru manual si o biblioteca scolara. La 1930 stiau carte 57,6% din locuitori, un procent destul de ridicat fata de celelalte sate din judet. In 1933 functionau 6 invatatori, iar scoala avea 4 clase spatioase. Viata culturala a fost destul de bogata ; la 1902 - 1903 incep sa se orgaganizeze sezatori, cercuri cultural-artistice, conferinte tinute de intelectualii satului. La 1910 aici functiona o biblioteca populara ce desfasura si activitati cultural-artistice. In 1912 - 1913 a fost editat la Aninoasa si Bezdead "Lumina", organ al preotilor si invatatorilor din judet.

SATENI.

Situat in apropierea Targovistei, poarta acest nume dat probabil locuitorilor sai de orasenii din capitala tarii pentru a se diferentia de ei. Satul este foarte vechi. Dintr-un document din 20 ianuarie 1604 rezulta ca satul a fost cumparat cu 280.000 de aspri (suma foarte mare) de Vlad Tepes (1456 - 1462), care l-a daruit surorii sale, Alexandra, stramoasa boierilor din Sateni. Satul apare apoi deseori in documente cu prilejul unor vanzari de ocine: 4 iulie 1572, 28 aprilie 1605 etc.

La inceputul sec. XVII incepe sa cumpere parti de sat Grigorie comisul din Poiana, devenit apoi mare vistier si logofat (8 septembrie 1611, 12 noiembrie 1633, 2 ianuarie 1634 etc.). In aceeasi epoca, boierii din Sateni stapaneau ocine in Valcana. Un alt propietar era m-rea Gorgota, careia, la 20 iunie 1620, Vintila din Sateni ii daruieste un loc de stana "in muntii Satenilor", ceea ce arata ca existau si stane in regiune. Documentele amintesc si alti propietari : Marco postelnic din Targoviste (15 aprilie 1627), Iane negustorul (23 aprilie 1630), Vintila postelnic (20 aprilie 1646) etc.

Documnetele din aceasta vreme vorbesc de dealul cu viile, care a starnit interesul diversilor propietari, printre ei intalnindu-se boieri cunoscuti ca Badea clucerul din Bucsani, Nica paharnicul sau Radu Crettulescu, intre acestia izbucnind "multa galceava" pentru "niste vii si livezi", cum s-a intamplat la 24 iunie 1652. Satul a avut foarte probabil de suferit din cauza marei prazi turco-tatarasti din 1659 ; la 27 martie 1670 se vorbeste de o roaba luata de Hasan Efendi turcul din Dristor, pentru care acesta ceruse 200 de catare de sare. Un moment important l-a reprezentat trecerea unor intinse pamaturi in stapanirea puternicului boier Gheorghe Baleanu. Prima sa achizitie dateaza din 27 februarie 1656, cand vornicul Gheorghe Baleanu primeste de la domnie via si livada foste ale lui Alexa dorobantul din Sateni, care participase la marea rascoala din 1655, dupa care fugise din tara si isi pierduse mosia. In dealul Satenilor mai aveau vii in aceasta vreme si alti boieri : Neagoe Sacuianu postelnic (1 august 1657), Gheorghe sufarul din Targoviste (3 iulie 1662), Badea Bucsanu clucerul (20 august 1672) etc. La 13 ianuarie 1677 Gheorghe Baleanu cumpara ocina de la Boba, sotia lui Gheorghe sufarul, care declara ca avea "nevoe si pas de nevoile si datoriile casii care au ramas de la sotul meu".


Spre sfasitul sec. XVII, se intaneau ca propietari : Nica capitan si nica, nepotul Nicai capitan (urmasii lui Vintila din Sateni), boierii Baleni si alti cativa, care au continuat sa se certe pentru hotare. La 12 septembrie 1683 Bdea din Bucsani vinde mitropoliei 600 de stanjeni de ocina pe care ii cumparase de la Radu Crettulescu logofatul ; la 3 martie 1684 mitropolia din Targoviste mai cumpara inca 600 de stanjeni, partea lui Nica capitanul si a nepotilor sai, cu 430 de taleri. In urma acestor insemnate cumparaturi, cel mai mare stapanitor a devenit mitropolia. Dichiul mitropoliei intervenea cu energie pentru a fi opriti cei ce doreau "sa cumpere mosie de la feciorii Nicai capitanul din Sateni", care afirmase ca din neamul lor "nimenea mosie acolo nu mai are", iar "acum sa sculau multi cu carti de zic ca au parte". Mosia mitropoliei s-a marit apoi prin daniile primite de la stareta m-rii Viforata (14 iulie 1688) sau prin cumparaturi de la boierii Baleni (2 mai 1692). La 17 octombrie 1698, mitropolitul Teodosie obtinea aprobare de la domnie "sa caut cate vii parasite sa vor gasi pre mosia sf(intei) mitropolii... la Sateni", pe care, daca "nu vor vrea stapanii lor sa se apuce sa le lucreze"..., sa le dea "pre seama altora cine sa va gasi", iar "acele vii paragine sa le fie lor si feciorilor de mostenire". Din 6 februarie 1699, cand cumpara viile lui Grigore Baleanu, cu 550 de taleri, il intalnim printre stapani pe insusi domnul tarii, Constantin Brancoveanu. In martie acelasi an, probabil la interventia domnului, mitropolia ii ceda viile din dealul Satenilor, primind in schimb pe cele de la Aninoasa, "ca sa aiba maria sa a tinere si a stapanire niste vii din dealul Sateanilor, care sint pe linga viile banului Gheorghe Baleanu, care vii au fost ale sf. mitropolii din Tirgoviste, date de Alexie calugarul".

Dupa ce a achizitionat vii la Sateni, Constantin Brancoveanu poposea adesea in acest sat. Sub data 1705 octombrie 2, cronicarul inseamna : "au mers mariia sa la viile da la Sateni, da au sazut acolo citeva zile, impreuna cu toata casa marii sale si alti boiari, unde si culesul au vazut, iar mai mult pentru preumblare, dupa cum si intr-alt timp au facut", ceea ce dovedeste ca satul era unul din locurile preferate ale voievodului. Mitropolia a continuat sa stapaneasca restul mosiei, pe care o hotarnicea in noiembrie 1709, hotarand apoi "sa lipeasca mosia mitropoliei din Sateni alaturea cu mosia Aninoasei, care iaste a sfintei mitropolii, mosie linga mosie, dupa obiceiu", mosnenii primind partea lor "pre din sus, pe linga hotarul Barbatestilor". La 14 iunie 1787, Maria Cazoti arata ca, avand multe pricini pentru hotarul mosiei din Sateni si Barbatesti, a facut o noua hotarnicie : marginea Ialomitei spre apa solomului, valea Bradului, poenile Zadvrniceanului etc. La 30 decembrie 1809, o alta parte a satului se afla in stapanirea familiei Barbatescu.

In a doua jumatate a sec. XVIII, familia Fusea facea unele reparatii la biserica satului ; dupa ce fusese "pustie multa vreme" Matei Cazoti vtori vistier "cu a sa cheltuiala a invelit biserica si au zugravit-o precum se vede". La 1864 au fost impropietariti 81 de sateni pe mosiile statului (fosta a mitropoliei) si a lui Nedelcu Modolea. In prima jumatate a sec. XIX numarul loc. a crescut destul de mult : de la 147 loc. cu 26 gosp. in 1810, la 292 loc. cu 74 fam. in 1838. La sfarsitul sec. XIX Sateni era sat al comunei Doicesti. Situatia taranilor era deosebit de grea ; la 19 martie - 11 aprilie 1919, dijmasii din Sateni si Doicesti au atacat conacul mosierului N. Cosacescu, care refuza sa le cedeze mosia, pe care satenii si-au impartit-o.

In anul 1842 a fost infiintata scoala. Invatamantul se desfasura in casa invatatorului, deoarece casa de scoala construita din nuiele, cu doua odai si o sala, era neterminata. Frecventa destul de slaba (14 elevi). La reinfiintarea invatamantului, in 1857, se repara casa de sfat, unde cursurile se desfasurau in conditii foarte grele pana la sfarsitul sec. XIX. Dupa 1900, cursurile s-au desfasurat intr-o casa particulara, iar in 1906 se cladeste un local nou de clasa pe terenul oferit de propietarul N. Cosacescu. In anul 1908, functionau si cursuri pentru adulti si lucru manual (impletituri din paie). In 1920, al doilea post functiona intr-o casa cu chirie, iar in 1934 scoala avea doua posturi de invatator pentru 7 clase, avea gradina, pepiniera si biblioteca propie. In 1939 a fost infiintat in sat un camin cultural care isi avea sediul in localul scolii primare. Dupa 1948 organizatorii caminului si-au propus constituirea unei biblioteci propii, rechizitionare unui local, procurarea de mobilier necesar si infiintarea unei scoli de alfabetizare.

VIFORITA.

Vechimea asezarii este dovedita de ceramica tip Tei II, epoca bronzului, descoperita la punctul "Caramidarie", in marginea satului, pe dreapta drumului Targoviste - Aninoasa (sondaj G. Mihaescu). Numita uneori si Vihoresti, Vihorati sau Viforati, asezarea este amintita inca de la 12 septembrie 1479, cand Basarab cel Tanar intarea m-rii Bolintin vie la Vihorati. Dupa construirea m-rii Viforata, parte de ocina a devenit propietatea acesteia (doc. din 26 septembrie - decembrie 1557). Din documente mai tarzii rezulta ca Radu cel Mare daruise satul Vihoresti m-rii Dealu, in stapanirea careia se gasea la 15 iunie 1612 si 1614. La 21 mai 1652 Matei Basarab intarea aceleiasi m-ri ocina de la Viforata, daruita de Neagoe Basarab la 1515 ; se indica si hotarele : "din fundul Vaii Vladului, de la Viforita, peste matca vaii de jos si peste valea ce se cheama sipotul pina in sipot si peste virful viilor, partea Aninoasei ce se zice Fata... si din pietrele viilor peste cimp pina in Ialomita si iar din Ialomita cum merge hotarul m-rii Dealu pina in gura Vihoritei, preste matca vaii pina in putu ce se zice Paci si iar din Putu Pacii pe culme, din sus pina branistea m-rii Dealu". Din doc. mai tarzii rezulta ca partea m-rii Dealu se numea Gura Viforatei.

La 1810 satul, numit m-rea Viforata, numara 36 de case de romani si 4 de tigani, cu un total de 149 loc. ; la 1835 - 53 gosp. ; 1838 - 355 loc. cu 64 fam. La 1864 au fost impropietariti 53 loc. pe mosia propietatea statului, fosta a m-rii Viforata. La sfarsitul sec. XIX comuna Viforata era compusa din doua catune: Viforata si Mahalaua (Valea Voievozilor), cu o populatie de 1500 loc. ; 1912 - 2.214 loc. Locuitorii produceau "cu deosebire vin mult si tuica de prune", iar in sat existau "citeva fabrici de gaz". Exploatarea petrolului incepuse aici inca din a doua jumatate a sec. XIX. In 1889 s-a infiintat o fabrica de petrol si derivatele sale, propietatea lui Ion Grigorescu, care folosa o rafinarie mai veche, din 1880.

Locuitorii satului au luat parte la rascoala din 1907, cand "un numar de 100 de sateni au cerut prefecturii sa intervina la Domenii pentru a li se da pamint in loturi si a li se restitui cele 6 ha de pasune ce li s-au luat si au fost date m-rii Viforita".

La 1930 in sat functiona o fabrica de ceramica si caramida, unde lucrau locuitorii satului, ca si cei din satele vecine. Viticultura si pomicultura erau principalele ocupatii. La fabrica de petrol din comuna Viforata, cu ocazia retragerii armatei romane in 1916, intreprinderea a fost incendiata. Instalatiile fiind puse in functiune abia dupa 2 ani si 7 luni.

In 1838 s-a infiintat scoala din Viforata, cand functiona in casa invatatorului Gh. Verzea deoarece localul nu fusese cladit. La reinfiintarea scolii,in 1857, se repara casa sfatului unde a functionat scoala pana in 1881, cand a fost desfiintata. In 1893 scoala functiona intr-un local mic, impreuna cu primaria. Localul a fost cladit in 1912, cu doua sali de clasa. In 1934 s-au organizat un muzeu si o biblioteca scolara. scoala a fost reparata dupa cutremurul din 1940. La 1930, din cei 1.803 loc., stiau carte 1.288 loc., adica 71,6%, un procent foarte mare fata de alte sate din judet.

Manastirea Dealu

Pe teritoriul satului Viforata se afla Manastirea Dealu, unul din cele mai interesante monumente religoase din judet. Manastirea exista la 17 noiembrie 1431, cand Alexandru Voda Aldea ii face danie doua sate, Alexeni si Razvad, pentru pomenirea lui Mircea cel Batran, tatal si prezumtivul ctitor. La 28 martie 1451, Vladislav al II-lea intarea manastirii alte 3 jumatati de sate, precum si muntele Brateiul, ceea ce dovedeste ca, inca din aceasta vreme, exista aici o manastire mare si bogata. La moartea sa, in 1456, domnul Tarii Romanesti a fost ingropat in aceasta manastire, devenita apoi necropola domneasca.

Aceasta prima constructie de la Dealu a disparut, fiind inlocuita cu o alta in vremea domniei lui Radu cel Mare (1495 - 1508). Astfel, Radu cel Mare "a inceput sa zideasca si sa innoiasca si din temelie a ridicat cu toate bunatatile si cu mare frumusete a infrumusetat acest hram". Lucrarile au inceput la 26 august 1499, dupa cum se arata intr-o inscriptie ramasa de la vechea clopotnita a manastirii ; mai intai au fost reconstruite cladirile manastirii si apoi biserica. Lacasul a fost sfintit la 4 decembrie 1501. Radu cel Mare a murit inainte de a termina mareata ctitorie de la Dealu. Cei care au continuat lucrarile au fost Vladut voievod si, dupa aceea, Neagoe Basarab (1512 - 1521), domnul atat de legat de istoria Targovistei prin ctitoriile sale.In aceasta vreme biserica uimea pe contemporani prin splendoarea ei. La mijlocul sec. XVII diaconul Paul de Alep va remarca unele asemanari cu biserica manastirii Curtea de Arges ; tot el arata ca zidurile bisericii erau "lucrate si ornate cu piatra fina, iar ferestrele incadrate cu marmura alba".

In sec. XVI dupa recladirea ei, manastirea Dealu a fost o importanta necropola domneasca, indeplinind acest rol incepand din 1508, data inmormantarii aici a lui Radu cel Mare, ctitorul bisericii. Dupa aceasta data au fost inhumati aici : jupanita Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), Vladut voievod, fratele lui Radu cel Mare (1512), Radu voda Badica, fiul lui Radu cel Mare(1524), Vlad Inecatul (1532), Patrascu voda cel Bun, nepotul primului ctitor (1567) si Mihai Movila (1608).

In 1603 tot aici a fost adus, prin grija clucerului Radu Buzescu, capul lui Mihai viteazul, ucis miseleste pe Campia Turzii. Pe lespedea de mormant care acopera capul ,arelui erou, clucerul Buzescu a pus sa se sape aceasta frumoasa inscriptie : "Aice zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail, marele voievod, ce au fost domn Tarii Romanesti si Ardealului si Moldovei ; cinstitul trup zace in Campia Tordei. Si cind l-au ucis nemtii anii au fost 7109 (1601), in luna lui aug. 8 zile. Aceasta piatra o-u pus jupan Radu Buzescu si jupanita ego Preda"

Dupa domnia lui Mihai Viteazul manastirea Dealu a avut de suferit din pricina ostilor principelui Gabriel Báthory, care au intrat pe neasteptate in tara, in decembrie 1610. Dupa cum spune fostul mitropolit Matei al mirelor, egumenul de atunci al manastirii, ostenii au furat "toate giuvaerele" bisericii, "sfarmind mormintele domnilor... si stricind lespezile bisericii", in speranta ca vor gasi aici comori ; cu acelasi prilej a fost luat si plumbul ce acoperea biserica.

La 1614 Radu voda Mihnea (1611 - 1616) a vizitat manastirea si a gasit locasul "stricat si lovit si saracit si jefuit si surupat cu totul de unguri". Astfel voievodul a daruit manastirii Satul Nou, scutit de dari, din veniturile caruia (100 de galbeni anual) calugarii trebuiau "sa intareasca si sa drega sfinta manastire".

Marele ctitor care a fost Constantin Brincoveanu nu a neglijat manastirea Dealu, a facut bisericii o noua zugraveala "peste tot", precum si o tampla noua ; pisania ne pastreaza si numele zugravilor : Constantin, Preda, Nicolae si Radu, adica aproximativ aceeasi echipa care a pictat mitropolia din Targoviste la 1707 - 1709. Dupa domnia lui Constantin Brincoveanu, in epoca fanariotilor, ca si alte multe manastiri din tara, manastirea Dealu, neangrijita de calugari a inceput sa se ruineze.

Dupa o perioada grea pentru manastrire, in prima jumatate sec. XIX, cand a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1802 si 1838, a fost restaurata de George Bibescu intre anii 1844 - 1854. In anul 1879, in noile cladiri ale manastirii, s-a instalat "Scoala divizionara de ofiteri", apoi, la 1890 - 1891 "Depozitul de arme al armatei", la inceputul sec. XIX "Scoala copiilor de trupa", iar la 1912 "Liceul militar Nicolae Filipescu". Cu acest ultim prilej, chiliile au fost inlocuite cu cladiri noi, din vechile constructii ramanand numai biserica.

La inceputul sec. XIX biserica manastirii Dealu se infatisa lui Nicolae Iorga ca o "minune a artei orientale". "Lespezi mari de piatra, prinse cu scoabe de fier, alcatuiesc pareti de o putere neobisnuita in grosime si-n injghebarea lor de stinca. Doua turnulete octogonale in fata, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate si mai felurite horbote de piatra inconjoara pisania impartita la dreapta si la stinga usii de intrare sau impodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat inaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani".

Cutremurul din 1940 a cauzat mari stricaciuni manastirii, daramand turlele bisericii, partea superioara a clopotnitei si avariind cladirile din 1912, care au fost refacute in 1953 - 1956, perioada in care manastirea si-a recapatat stralucirea de odinioara.

Manastirea Dealu isi leaga numele de aparitia primei carti din Romania si organizarea celui de-al patrulea centru tipografic european de litera chirilica, prin patronajul voievodului Radu cel Mare si actiunea calugarului carturar Macarie. Cartile aparute la Dealu in 1508, 1510, 1512, 1644, 1645, 1646 si 1647 constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci si expresia perfecta a unui concept cultural si ideologic specific, prin care Targovistea voievodala isi asuma rolul de important centru cutural sud-est european, loc de aparitie a cartilor necesare romanilor si crestinilor din Imperiul Otoman, punct de maxima concentrare a valorilor carturaresti nationale si europene, chemate sa lucreze pentru dezvoltarea culturii si a limbii literare.

Mai ales in sec. XVII - prin Matei al Mirelor si Udriste Nasturel - Manastirea Dealu devine suport pentru activitatea miniaturistilor, traducatorilor si tipografilor care scot editii Toma Kempis, mitropolitul Varlaam al Moldovei si desenaza splendie portrete (precum cele ale lui Matei Basarab si Doamna Elina, desenate de Antim caligraful in 1634 - 1644).

Manastirea Viforata

Manastirea Viforata. este o alta manastire veche situata in preajma orasului Targoviste. Refacuta de cateva ori in decursul secolelor, manastirea nu mai pastreaza inscriptiile vechi.Se stie ca a fost construita de Vlad voda Inecatul, la 1530, dupa unii autori drept multumita pentru biruint de la Viisoara din acel an. Acest Vlad voda a fost fiul lui Radu cel Mare, fiind in ctitoria tatalui sau de la Dealu, situata in apropierea Viforatei.

Fiind asezata in afara orasului Targoviste, manastirea Viforata nu a atras prea des atentia vizitatorilor fostei capitale a Tarii Romanesti ; de aceea nu ni s-au pastrat prea multe descrieri vechi ale ei. Unul dintre acesti vizitatori, misionarul catolic P. Baksic, vedea pe la 1640, "afara din oras, intr-o vale din apropierea viilor", o manastire de maici, unde se gasea o biserica "frumoasa".

Un moment important din istoria lacasului il constituie domnia lui Constantin Brincoveanu, in care are loc a doua faza de constructii. Cronicarul Radu Greceanu ne spune ca Maria, sotia domnului, in calatoriile sale prin regiunea Targoviste, a vazut la 1713 "manastioara" in stare rea, "unde doara numai sfinta bisericuce era si foarte proasta, intunecoasa, nezugravita, fara clopotnita si fara curte, cu 2 - 3 chilioare numai... si alt nimic, biserica veche foarte, care s-au mai dres odata de un Radu voda"(Mihnea).

Aceasta este prima descriere mai amanuntita a manastirii. Vazand aceasta situatie, doamna "se-au apucat intii da sfinta biserica dv i-au mai largit ferestrile, o au zugravit frumos, o au pardosit cu lespezi si o au grijit precum sa cade..., impodobitu-o-au si pa din afara cu chilii frumoase da piatra si tot cu zid o au inconjurat, facind si clopotnita, lucru foarte gingas si cuvios". Din aceasta epoca dateaza deci chiliile, clopotnita si zidul inconjurator, precum si zugraveala bisericii si unele transformari ale acesteia. In chiliile manastirii functiona in sec. XVIII o scoala, unde invatau carte fiii locuitorilor dornici de instruire. Aflam aceasta dintr-o insemnare din 1756, in care un anume Toma logofat, fiul lui Vasile barbierul, declara ca a invatat carte "numai la beserica intru sfinta manastire la Viforita". In aceeasi vreme, biserica a fost avariata de un cutremur.

Cutremurul din 1802 a cauzat insa mari stricaciuni, darimind biserica. Dupa cum rezulta din doua documente din anii 1813 si 1815, aceste stricaciuni au fost reparate de stareta Iustina si de Nicolae logofatul mitropoliei - epitropul manastirii. La sfarsitul lui mai si inceputul lui iunie 1821, cand turcii au intrat in Targoviste, multi locuitori din oras, "spaimintindu-se de venirea turcilor", au fugit la manastirea Viforata ; auzind ca sunt multi bajenari acolo, turcii "au calcat" manastirea, de unde "au jefuit tot ce au gasit".

Parte din cartile vechi, aruncate in curte, au fost recuperate dupa plecarea turcilor.Recladirea bisericii si a chiliilor "din nou, de jur imprejur", s-a terminat in 1837, fiind necesare "simtitoare cheltuieli" din partea manastirii. De-abia terminate aceste lucrari, cutremurul din 11 ianuarie 1838 a daramat mare parte din cladiri, dupa cum se spune intr-un document din 28 iunie 1838, prin care se cerea ajutorul locuitorilor in vederea refacerii manastirii. Biserica si chiliile au fost partial recladite dupa 1838, cand turlele au fost refacute din lemn. Transformata in atatea randuri (ultima oara dupa cutremurul din 1940, cand cladirile au fost refacute din nou), manastirea si-a pierdut in mare parte valoarea artistica de monument.

Dintre obiectele de pret ale manastirii, amintim doua icoane reprezentand pe sfantul Gheorghe omorand balaurul, una din 1631, cealalta din 1698 : prima, donata manastirii de Leon voda i sotia sa, Victoria, a fost executata de zugravul grec Mavros, fiind imbracata in argint. Intr-una din salile de la intrare a fost amenajata o expozitie de carte veche si odoare. Iconostasul si mobilierul bisericii au fost executate in 1869 de cunoscutul sculptor Carol Storck. Printre cei care au fost vizitat aceast manastire putem mentiona pe Anton Pann, care dorea sa fie invesnicit aici, si pe Vasile Cirlova. In cimitirul manastirii se afla monumentul funerar al generalului Matei Vladescu, erou al razboiului de independenta, realizat de Carol Storck, precum si cel al profesorului Vasile Vizante, aparatorul rasculatilor din Giurgiu din 1873.

Primarul Comunei Aninoasa Afla mai multe despre Constantin Maricescu.

Constantin Maricescu

Constantin Maricescu

Formare profesională

1999-2003 - A.S.E. BUCURESTI - FACULTATEA DE MANAGEMENT ADMINISTRATIE PUBLICA

2005-2006 - UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE -MASTER " MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE"

2009 - S.C. FAXMEDIA CONSULTING SRL - curs formare EXPERT FISCAL

5.07.2010-18.07.2010 - UZAMINT - Curs formare MEDIATOR

2010 - S.C. PANINSTRUCT SRL - Curs formare EXPERT ACHIZITII PUBLICE

Imnul comuneiAninoasa - Dambovita

In order to view this object you need Flash Player 9+ support!

Get Adobe Flash player